Toti sim ca traim intr-o lume obsedata de viteza, o lume in care vrem sa inghesuim din ce in ce mai multe intr-un timp din ce in ce mai scurt. Astazi pana si recompensa imediata dureaza prea mult... Daca stai sa te gandesti la felul in care incercam sa imbunatatim lucrurile, ce facem? Pai, le acceleram, nu? Inainte formam un numar, acum il apelam rapid. Obisnuiam sa citim, acum citim rapid. Obisnuiam sa mergem, acum mergem rapid.Pana si lucrurile care sunt lente prin natura lor s-au schimbat in optiuni rapide, promotionale. Un exemplu bun sunt cursurile de yoga rapida, pentru profesionistii corporatisti care vor sa invete in 20 de minute sa salute soarele. Par lucruri amuzante, dar e un aspect foarte serios si in cursa asta tampita, se pierd din vedere daunele pe care ni le aduce viata de cuc alergator. Si de obicei e nevoie de un semnal de alarma care sa ne anunte ca ne grabim prin vietile noastre, in loc sa le traim cu adevarat. De cele mai multe ori, semnalul ia forma unei boli sau o epuizare extrema, modalitatea prin care corpul ne spune"nu mai pot, las-o-n p__a mea mai usor".
Si stai si te-ntrebi cum am devenit asa rapizi, sau daca e posibil ori de dorit sa incetinim. Sa fie de vina urbanizarea, consumerismul, locul de munca, tehnologia? Daca faci un pas inapoi si te uiti mai bine, cred ca miezul problemei este cum privim timpul in sine. Sunt inca unele culturi in care timpul e ciclic, adica se scurge in cercuri mari, incete. La noi in "metropole" timpul e liniar, o resursa finita, pe care ori il folosesti, ori il pierzi. Timpul inseamna bani, timpul e putin, deci suntem obligati ne grabim, sa facem din ce in ce mai multe in din ce in ce mai putin timp.
Astazi, nu doar adultii muncesc prea mult, ci si copiii. Am 28 de ani, iar copilaria mea se intampla prin anii '80, intr-un orasel mic. Copilaria mea a stat sub semnul puternicelor accente nomade si minimaliste. Asa ca, nu mica mi-e uimirea cand vad copiii de astazi cum se agita cu mai multe teme, mai multe meditatii, mai multe activitati extrascolare decat ne-am fi putut imagina cu o generatie in urma. Acesti copii au note grozave, au CV-uri atat de pline de activitati extrascolare, incat iti vine sa plangi. Dar le lipseste din nefericire scanteia, abilitatea de a gandi creativ si deosebit, nu mai stiu sa viseze.
Dar de ce ne este asa de greu sa incetinim? Probabil ca sunt mai multe motive. Unul este ca viteza e distractiva, e sexi. E vorba de aportul de adrenalina, la care e greu sa renunti. Poate e si o dimensiune metafizica, viteza devenind modul nostru de a ne izola de intrebarile mai mari, mai adanci. Ne umplem mintile cu ceva ce ne distrage atentia, ne tine ocupati, ca sa nu ne intrebam: sunt bine? Sunt fericit? Imi cresc copii cum trebuie? Politicienii iau decizii bune pentru mine? Unde mai pui ca "incet" e un cuvant murdar in cultura noastra, sinonim cu "lenes", cu un om care renunta usor. Cum se zice,"e putin cam incet"- sinonim, de fapt, cu a fi prost.
Exista prea multa viteza in sistem, prea multa agitatie si e timpul sa redescoperim sau sa revenim la arta pierduta a schimbarii vitezelor. Trebuie sa restabilim legatura cu broasca testoasa din noi.
Nu-i demagogie, dar trebuie sa ma grabesc la somn pentru ca am fugit prea mult in ultimii 20 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu