sâmbătă, 25 iunie 2011

Viata in fast forward

Toti sim ca traim intr-o lume obsedata de viteza, o lume in care vrem sa inghesuim din ce in ce mai multe intr-un timp din ce in ce mai scurt. Astazi pana si recompensa imediata dureaza prea mult... Daca stai sa te gandesti la felul in care incercam sa imbunatatim lucrurile, ce facem? Pai, le acceleram, nu? Inainte formam un numar, acum il apelam rapid. Obisnuiam sa citim, acum citim rapid. Obisnuiam sa mergem, acum mergem rapid.Pana si lucrurile care sunt lente prin natura lor s-au schimbat in optiuni rapide, promotionale. Un exemplu bun sunt cursurile de yoga rapida, pentru profesionistii corporatisti care vor sa invete in 20 de minute sa salute soarele. Par lucruri amuzante, dar e un aspect foarte serios si in cursa asta tampita, se pierd din vedere daunele pe care ni le aduce viata de cuc alergator. Si de obicei e nevoie de un semnal de alarma care sa ne anunte ca ne grabim prin vietile noastre, in loc sa le traim cu adevarat. De cele mai multe ori, semnalul ia forma unei boli sau o epuizare extrema, modalitatea prin care corpul ne spune"nu mai pot, las-o-n p__a mea mai usor".
Si stai si te-ntrebi cum am devenit asa rapizi, sau daca e posibil ori de dorit sa incetinim. Sa fie de vina urbanizarea, consumerismul, locul de munca, tehnologia? Daca faci un pas inapoi si te uiti mai bine, cred ca miezul problemei este cum privim timpul in sine. Sunt inca unele culturi in care timpul e ciclic, adica se scurge in cercuri mari, incete. La noi in "metropole" timpul e liniar, o resursa finita, pe care ori il folosesti, ori il pierzi. Timpul inseamna bani, timpul e putin, deci suntem obligati ne grabim, sa facem din ce in ce mai multe in din ce in ce mai putin timp.
Astazi, nu doar adultii muncesc prea mult, ci si copiii. Am 28 de ani, iar copilaria mea se intampla prin anii '80, intr-un orasel mic. Copilaria mea a stat sub semnul puternicelor accente nomade si minimaliste. Asa ca, nu mica mi-e uimirea cand vad copiii de astazi cum se agita cu mai multe teme, mai multe meditatii, mai multe activitati extrascolare decat ne-am fi putut imagina cu o generatie in urma. Acesti copii au note grozave, au CV-uri atat de pline de activitati extrascolare, incat iti vine sa plangi. Dar le lipseste din nefericire scanteia, abilitatea de a gandi creativ si deosebit, nu mai stiu sa viseze.
Dar de ce ne este asa de greu sa incetinim? Probabil ca sunt mai multe motive. Unul este ca viteza e distractiva, e sexi. E vorba de aportul de adrenalina, la care e greu sa renunti. Poate e si o dimensiune metafizica, viteza devenind modul nostru de a ne izola de intrebarile mai mari, mai adanci. Ne umplem mintile cu ceva ce ne distrage atentia, ne tine ocupati, ca sa nu ne intrebam: sunt bine? Sunt fericit? Imi cresc copii cum trebuie? Politicienii iau decizii bune pentru mine? Unde mai pui ca "incet" e un cuvant murdar in cultura noastra, sinonim cu "lenes", cu un om care renunta usor. Cum se zice,"e putin cam incet"- sinonim, de fapt, cu a fi prost.
Exista prea multa viteza in sistem, prea multa agitatie si e timpul sa redescoperim sau sa revenim la arta pierduta a schimbarii vitezelor. Trebuie sa restabilim legatura cu broasca testoasa din noi.
Nu-i demagogie, dar trebuie sa ma grabesc la somn pentru ca am fugit prea mult in ultimii 20 de ani.

vineri, 24 iunie 2011

Diptera arogantus

Ca sunt o fire pacatoasa cu ceva vicii la activ, recunosc sportiv. Ca se intampla sa am tendinte usoare de aroganta controlata si asumata, se subantelege. Ca i-am facut pe plac  unui cersetor care suferea de cancer la plamani cand a cerut o tigara, e adevarat si discutabil. Cert e ca am background-ul necesar sa ma calific Magna cum Laudae la o osanda semivesnica cu suspendare.
Dar sa vina sub forma unor zburatoare agile intr-o vara torida ca asta, mi se pare usor deplasat...
Osanda mea poarta numele de Diptera ( vine din greaca : di= doua si ptreron=aripa). Mai exact, un comando de Diptera, extrem de agile si conduse ireprosabil de o minte malefica dipteriana. Da, recunosc ca ma aflu intr-un impas: am casa invadata de 5 muste care nu mor si nu vor sa paraseasca apartamentul in care pana nu demult ma relaxam.
Am incercat spray-uri, am incercat pastile si device-uri introduse in priza, am incercat rugaciuni, blesteme, implorari, descantece, dezlegari de cununii, pliciul clasic, am amenintat cu instanta de judecata, le-am lasat fara sursa de apa si mancare mai multe zile... NIMIC!!!
Am inceput sa ma interesez pe internet, sa le studiez psihologia in speranta ca am sa aflu ce le anima sufletele, sa ma mulez pe inamic, sa ma infiltrez si sa le lovesc necrutator in orgoliul atunci cand nu se astepta. Sunt masinaria de zbor perfecta, mi-o trag din orice pozitie. Am ajuns sa le cunosc dupa bazait. Capitanul lor pare la prima vedere mai retras, dar el coordoneaza de la distanta escadronul dracilor si, exact in intervalul scurt in care nu se mai aude nici un bazait si nu mai simpt vreo gadilare la epiderma, se strecoara si zboara razant pe la urechea mea. Dupa asta, se asaza ostentativ exact la granita integritatii sale fizice la care atentez de mult. Stiu ca au un libidou foarte mare, pentru ca tin sa mi-l demonstreze punand in scena adevarate scene hardcore cu finalizare, cu precadere in timp ce mananc, la o distanta mica, pe masa mea de un alb impecabil. Nu stiu care e perioada de gestatie la muste, dar mi-e groaza ca o sa posed o escadrila demna sa rivalizeze cu MIG-urile armatei regale.
Nu stiu cat mai am de ispasit din penitenta, dar cred ca mi-am inteles lectia data.

vineri, 17 iunie 2011

Manualul de NINJA pentru incepatori - ghidul caftelii cu stil

Hai sa recunoastem: toti ne-am dorit la un moment dat sa devenim ninja. Dar nu toti am avut norocul de a ne naste in secolul al 14-lea in Japonia feudala sau ca testoasa antropomorfica numita dupa un pictor italian renascentist. Avand la activ cateva ore de meditatie pe acest subiect, ma autointitulez expert si o sa va indrum spre calea NINJA. Cum ajunge cineva ninja in vremurile moderne? Raspunsul sta, desigur,  in atitudine. Sabotajul, spionajul si asasinatul sunt optionale, dar nu incurajate in majoritatea cazurilor.
 Sunt cateva reguli simple de care trebuie sa tineti cont pentru a accede la starea de spirit NINJA:

 1. Aspectul definitoriu al unui Ninja de liga 1 este ca sunt renumiti pentru invizibilitate si capacitate de camuflaj. In acest sens, trebuie sa va dezvoltati propriile reflexe, gratia, vederea pe timp de noapte si abilitatea de a va misca in liniste(un trecut de betiv si fustangiu notoriu va da un avantaj). Ganditi-va daca doriti sa fiti un ninja de interior sau unul de exterior si apucati-va de antrenament.
  2. Urmatorul pas este costumatia, care este parte integranta a unui ninja. Nu poti fi ninja cu haine de la Obor, asta e clar. Sigur ca poti sa mergi pe internet si sa cumperi haine de ninja, dar apoi trebuie sa te impaci cu ideea ca esti un ninja comercial si ca toata unicitatea ta de Ninja se duce dracului. Asa cum James Bond e imbracat de Brioni, tu vei fi imbracat de niro-ninjaclub.ro .Este posibil sa subestimeze credibilitatea Ninja in strada.
 3. O alta optiune este sa-ti faci propriul outfit. Poti rapi pe cineva si sa-l obligi sa-l faca pentru tine, utilizand fie amentintari, intimidari sau seductia. Ori poti invata sa cosi si sa ti-l faci singur, cum a facut Spider-Man. Nu e nici o rusine sa mergi la magazinul de textile si sa ceri cateva valuri de material.
 4. Hainele trebuie sa fie usoare si manevrabile, din moment ce vei executa figuri exceptionale si incredibile. In general, costumatiile ninja sunt percepute ce fiiind complet negre, dar istoric nu exista nici o dovada ca este adevarat. Sunt necesare culori uni, bune de camuflaj, dar excentricitati sunt permise pentru ninja cu personalitate. Cizmele de ninja trebuie sa fie solide, comfortabile si perfect silentioase. Cagula Ninja trebuie sa acopere toate fata, cu exceptia ochilor, care devin o arma importanta pe masura ce avansezi in tainele meseriei de Ninja.
 5. Ninja sunt razboinici. Trebuie sa manuiesti bine cateva arme si sa devii un maestru al inselaciunii. Sabia ninja, legendara Katana, este un must-have pe spatele fiecarui razboinic. Trebuie sa devii precis si rapid in manuirea stelutelor ninja. Nunchuck-urile, furculitele supradimensionate, arcurile, petardele de camuflaj cu fum alb si sulitele cu varf ascutit de la Bricostore sunt foarte recomandate.
 6. Ia-ti un mentor.
 7. Ninja sunt cunoscuti ca spioni priceputi in a afla secretele inamicilor, obtinand astfel un avantaj strategic in lupta. Un trecut de securist, sau macar de voyeur-ist / vizorist de scara este foarte bun pentru inceput.
 8. Nu respira greu sau cu zgomot.
 9. Fara zambete. Nici machiar ocheade galese!
10.Ai grija la samurai si pirati. Sunt dusmanii tai de moarte si, nu numai ca te pot omori, dar mai sunt si canibali, iti vrajesc femeia si se duce dracului tot...

Daca sunteti in cautare de "Cum sa devii ninja", cu referire la gruparea armata a rebelilor din Timorul de Est - Indonezia (cunoscuti si ca gruparea NINJA), atunci acest articol este irelevant. Este indicat sa va adresati direct guvernului indonezian.

vineri, 10 iunie 2011

Internet de dat cu capul

Doar pentru ca s-a mai scris, nu inseamna ca oamenii nu devin din ce in ce mai prosti. Avem la dispozitie atat de multe taste, dar ne incapatanam sa folosim doar cateva. Internetul trebuia sa fie o poarta spre cunoastere, libertate, sa ne democratizeze, dar face rating cu sanii in Libertatea si porno cu minore. Oamenii nu mai stiu sa scrie pe hartie, ei chat-uiesc...  In loc sa vorbeasca, dau sms, fara punctuatie, cu LOL, ASL PLS, CANCI, skandemberg si lombago. Sunt niste adunaturi de oameni prosti care comunica interspecii intr-un limbaj paleozoic plin de interjectii si scuipati.
Si totusi, sunt aici si ma bag la mijloc.
Luv U ALL, scz de mass da my departe sau itzi cad coaele/tzatzele.

Cu stima,

Pitici de Arogant